Din copilarie...

Cand e umbra, cand e soare,
Fii-ntelept si tu alege.
Limba dulce-i tradatoare,
Sa nu crezi ci intelege.
Cel ce vede-i cel ce-nvata,
Urca treapta ca pe-o scara.
De privesti, nu da povata
Tu asculta iar si iara.

Cand astepti sa vezi lumina,
Pregateste-te de noapte.
Nu lua si nu da vina,
Cand cuvintele sunt soapte.
Amintind chiar si-o privire,
Nu lasa nimic in ceata.
Scrie chiar cu-mpotrivire
Cel ce vede-i cel ce-nvata.

Dulce-al vorbelor cortegiu
Navaleste-n iures mare,
Te-ameteste-al lor arpegiu,
Tu stai drept in lumanare.
Dar ai grija, ceara-i moale,
Iar cuvantul gol nu-i lege.
Ce e munte, ce e vale,
Sa nu crezi, ci intelege.

Cand te-arunci in voia sortii,
Cand din mana vrabia-i da,
De intorci o fila-a cartii,
Fa-o tu, cu mana ta.
Nimic nu e doar ce pare,
Rana-ascunsa-i cea ce doare
Si cu cat te faci mai mare,
Limba dulce-i tradatoare.

Ziua-noapte, noapte-zi,
Caci Pamantul se invarte,
Intr-un timp te vei trezi
Ca ai ani si zile multe.
Traiu-ti in balant' vei pune,
Catand rost de-o intrebare,
Resemnat apoi, vei spune:
Cand e umbra, cand e soare.

Am gasit tot felul de chestii de genul asta prin caietele mele vechi de scoala. Uitasem de ele cu totul. Uimitor cum oamenii raman la fel de-a lungul timpul. Gandesc la fel ca atunci si am fix aceeasi lipsa de talent literar :P, dar o spun cu mandrie, am gasit povesti si povestiri scrise acum 11-12 ani sau mai bine. Rasfoiesc cu drag paginile acoperite de pasta de pix ieftin, care se intinde peste tot, zambesc si am flash-backs din trecutul meu glorios in care ma credeam geniu doar pentru ca aveam "pareri".
Am crescut intre timp. Am inteles mai multe si mai bine. Nu mai sunt asa trista ca atunci, pentru ca am intalnit si alti oameni ca mine.
Am gasit si muzicuta si cele 3-4 caiete de desene si figurinele cioplite in lemn si pierderea in visuri de atunci.
Cu o exceptie - acum ma intorc din vis de buna-voie. Acum nu mai vreau sa fug, sa ma refugiez intr-o lume numai a mea, ca inainte; nu-mi mai este teama de prezent.
Acum mi-e bine.