Ploaia si noi

Stau singura de cateva zile. Incerc sa imi petrec timpul cu filme si conversatii cu prietenii, iar din cand in cand, mai arunc un ochi pe testele de engleza si ma enervez ca nu am memorie buna sau macar acceptabila. Note to self: Lecitina.

Sunt si momente ca acum, in care ma simt ca intr-o clepsidra cu picaturi de ploaie, in loc de nisip. Mai pica un strop, se imprastie pe peretii ce ma inconjoara si apoi simt infimele margele de lichid imbracandu-ma in muzica lor. E liniste dupa aceea, e un sentiment de pace si de bine, pana la urmatoarea invazie de roua.

Este prima data cand simt ca imi place ploaia, iubita mea - alaturi de tine, mana in mana si privindu-ne in ochi, zambind. Jocurile noastre copilaresti, stropitul cu apa, alergatul prin casa, plimbarile si cuibaritul, sunt toate atat de strans inlantuite in tot ceea ce inseamna noi, incat simt ca nu mai putem exista fara ele.

Poate ca uneori nu iti spun ce cred, ce simt, ce vreau de la noi. Sunt caveman, cum spui tu :)

Nu ma cunosteam destul de bine si nu stiam ce vreau pana acum ceva vreme.

Ai aparut tu si m-am speriat - era prea mult si prea serios, oare eram pregatita?

Din ianuarie incoace simt ca toate temerile si indoielile avute pana atunci au disparut in ceata trecutului.

Mi-era teama de tine, la fel de mult ca de ploaie.

Nu stiam ce muzica divina se ascunde in caderea stropilor usori si calzi, stralucind in soarele ce rasare mereu cand sunt cu tine.

Te vad zambindu-mi si apare curcubeul sa ne lumineze si sa ne coloreze calea.

Drumul nostru impreuna.

Intotdeauna.